Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2013

Fericirea nu se caută, se găseşte!

Sau se RE-găseşte. Zace în noi aşteptând să o scoatem în lume şi să nu o eliminăm din comportamentul nostru zilnic. Drumul către fericire e anevoios pentru că de multe ori apucăm pe cărări ce nu duc nicăieri, sunt înfundante. Încotro calcă unii, călcăm şi noi, deşi nu înţelegem că fericirea altora nu este neapărat a noastră.

 Sunt oameni care îşi doresc maşini, case, o poziție înaltă în vreo multinațională...În schimb există oameni, ca Vlad, care îşi doresc iluminare, înțelegerea vieții, descoperirea păcii interioare.

Saptamana trecuta am descoperit un caz în care cred şi pe care vreau să îl văd dus la bun sfârşit. The way to lasting happiness este drumul lui Vlad spre iluminare. Unii dintre noi vin pe acest pământ pentru a-şi găsi calea spre fericire, iar alţii pentru a-şi întâlni Eul pierdut.




Vă invit să intraţi pe site-ul lui şi să-l citiţi, apoi, dacă veţi considera că acest om merită, că această lume poate fi mai bună dacă măcar o parte ne-am comporta ca el...atunci ajuta…

Parabola

Ia-mă de mână și pune-mă la colț.
Strânge-mi răsuflarea până când ochii mei se transformă din verde în roșu și apoi capătă o tentă de alburiu-cenușă. Sărută-mi ultima suflare ș-apoi descântă-mi sufletul. Împletește-mi părul în noduri și cheamă valkiriile să mă urce pe cal ca să merg acasă. Lasă-mi sângele să spele amărăciunea nefericiților, abia atunci am să pot îmbrăca zalele ca să pornesc la luptă. Toarnă-mi vin roșu pe gât  ca să mă țină-n viață, apoi dăruiește-mă apei ca să mă spele de urmele acestei lumi. Așteaptă-mă...am să vin după tine!

Shut it

Mă trezesc uneori înecată în nervi...pur şi simplu zâmbesc şi apoi PUF nervii mei sunt întinşi la maxim.

Se întâmplă să dau de oameni de la care mă aştept la mai mult...mă aştept degeaba! De fapt nici nu ştiu de ce mă gândesc la aşa ceva...probabil şi ceilalţi se aşteaptă din partea mea la anumite lucruri pe care eu nu le fac.

Ce mă enervează de fapt sunt presupunerile...omul vede că ai făcut ceva şi imediat te judecă fără să ştie motivul din spatele acţiunii tale, fără să întrebe, fără să analizeze la rece. Da! Mă calcă pe nervi. Este atât de uşor să pui etichete, dar atât de greu să aştepţi să vezi dacă ai dreptate.


Spânzuratul

Mă întreb cum trăim? Acuzăm oameni de egoism, dar în noi zace esența sa. Ce fel de ființe sunt oamenii, din ce sunt plămădiți? Dacă i-am diseca ar curge noroi?
Ne facem un scop din a urî. Ne înjunghiem proprii frați. Ne lepădăm de familie ca dracul de tămâia pe care cândva a divinizat-o. Aruncăm vorbe fără a le cunoaște înțelesul. Ne preocupăm de lumesc și ne depărtăm de latura efemeră ce se ascunde în noi și care așteaptă cu brațele deschise să ne întoarcem privirea măcar o dată.
Ne afundăm în disperare pentru că e mai simplu. Refuzăm să vedem lumina pentru că nu vrem să ne dăm ochelarii de soare jos...ne închidem singuri căi ce ar fi putut duce mai sus decât ne-am fi așteptat. Iubim, dar condiționat. Suntem aproape de cei care au nevoie de noi, dar le cerem imposibilul când avem ocazia. Nimic nu mai e sigur/sincer/sfânt.

Dumnezeul lui Nietzsche a murit doar pentru a-l întâlni pe lumea cealaltă și a-i strânge mâna. Acolo întreaga ecuație ia o altă întorsătură.

Românește

Memento

Basmele, bată-le vina...ne dau ocazia să visăm la irealităţi. Să visăm la iubirea perfectă care, stând strâmb şi judecând drept, NU EXISTĂ din simplul motiv că perfect pentru mine poate să fie imperfect pentru tine. Perfecţiunea e subiectivă!

Ni se citesc poveşti cu prinţese închise în turn, salvate de fii rătăcitori, iar când intrăm într-o relaţie, vrem să fie ca la carte...cartea altuia, uitând că avem propria noastră agendă de scris! Şi cine ştie...poate într-o zi o să ajungă Bestseller :)

Eu am căutat perfectul, până mi-am dat seama că de fapt mă îndepărtează de la imaginea de ansamblu. M-am agăţat atât de puternic de teoria incompatibilităţii, încât orice lucru mărunt mă făcea să gândesc că într-o zi totul se va rupe că deh...lui îi place cu sare, iar mie nu. Mă educ şi e greu pentru că sunt un om care nu are răbdare...au alţii cu mine, în schimb şi trebuie să le mulţumesc pentru asta.
Ambiţiile în relaţiile de dragoste sau de familie, nu au ce căuta. Pentru că indiferent cât de…

Picături de ambră arsă

Suntem defecţi...cu toţii, deşi în noi zace un strop de perfecţiune.
Ironic, nu? Şi ireal!

Ne aprindem beţişoare parfumate să ne purifice...însă noi ne purificăm doar simţurile, căci prin vene tot noroi curge.

Mergem la rugăciune pentru a ne purifica sufletul...însă mintea zburdă zglobie pe tărâmuri păcătoase.

Postim să ne purificăm trupul, dar dorinţa e mai aprigă....devastatoare!

Medităm pentru a ne afunda în cunoaşterea uitată, dar ne trezim cu nevoia de a muşca din lumesc. O gură şi-nc-o gură până când sentimentul de saţietate e dat la o parte de cel de "prea plin" ...şi dă pe afară.

Siddhartha a refuzat învăţătura lui Gautama Buddha pentru că a vrut să descopere singur ceea ce unul dintr-un miliard a reuşit...pacea absolută, armonia deplină.

Ceea ce înveţi lângă un maestru poţi învăţa singur într-un bordel. Învăţătura te luminează, dar nu te înalţă.

Călătoria corectă este cea în tine însuşi, nu în lume! 


În tine, Tu!

Am murit de mii de ori până acum, şi de fiecare dată...în braţele tale. Îmi doresc ca, atunci când inevitabilul se va întâmpla, să părăsesc lumea exact aşa...pentru că ştiu sigur că  Moartea se va simţi intimidată şi îmi va oferi răgazul să-ţi spun că revederea va fi cea mai dulce.

M-am transpus în sute de culori de fiecare dată când degetele tale îmi străpungeau pielea pentru că epidermele noastre crează un proces de electrizare ireal.

Te-am regăsit în ochii lui albaştrii. Te-am aflat în parfumul celuilalt. Mi-ai zâmbit pe sub pletele şatene ale celui făr-de-nume. Mă întreb câţi de "Tu" voi întâlni în viaţa asta şi câţi de "Te iubesc" îmi vor da peste cap demnitatea şi orgoliul.

E un "Tu" în fiecare persoana care m-a răscolit emoţional. A fost un "Tu" la 16 ani, apoi la 19 şi la 24. Va fi un "Tu" când se va fi auzit un mare "Da", un "Tu" la primul scâncet şi de preferat acelaşi "Tu" în momentul în care un…

În spatele măştilor

Suntem oameni goi. Nimic nu se mai poate ascunde de noi, iar noi nu mai putem forţa impresii.

Îmi doresc să întâlnesc astfel de oameni. Fără măşti, fără o a2a sau a3a poveste inventată doar-doar o să fie mai interesanţi pentru cei din jur.

Vreau oameni sinceri. Vreau familii care să le ofere copiilor dragoste necondiţionată, nu frânturi din ambiţiile lor şi, îmi doresc să văd copii care empatizează cu părinţii lor. Iubirea le rezolvă pe toate, iubirea aia pură de oameni care înţeleg că rolul nostru pe acest pământ e limitat. E o altă scenă pe care ne înclinăm sufletul în faţa Absolutului şi îl cizelăm până la perfecţiune.



Enescu și magia din oameni

2013, martie, ora 9. Etajul 2, biroul ARTEXIM...full! Emoția se simțea în fiecare privire, în fiecare glas, în fiecare gest, până și CV-urile tremurau în mâinile candidaților. Marea majoritate studenți dornici să experimenteze. ”Nu te supăra, lucrezi de mult aici? E ok domnul director? Ai idee ce ne va întreba? Am emoții!” - acesta a fost motto-ul celor trei zile de preselecții. Eu râdeam, domnul Constantinescu la fel, iar candidații care treceau de interviu râdeau și ei de frica nefondată de care dăduseră dovadă înainte să cunoască Omul Mihai Constantinescu.

Aprilie. Ajung la birou, primesc listele și mă apuc să caut adrese de mail. Din sute de candidați au rămas doar 47, dar toți și-au primit răspunsul. Din sute de candidați, au rămas cei care, mai târziu, au pus pe picioare Ediția aXXIa a Festivalului Internațional ”George Enescu” și pe care milioane de oameni i-au aplaudat timp de 28 de zile,chiar dacă ei nu știu acest lucru!

Echipa Editiei aXXIaa fost una diferită de cea a altor…

Basme

Nu mai vreau să mă îndrăgostesc de oameni, ci de parfumul lor. Să mă poarte prin locuri secătuite de putere, prin margini de lume unde Deşertul visează să mângâie chipul Mării, acolo unde vulturul dezvăluie secretul unei crime perfecte.

Parfumul trebuie să fie puternic îmbibat în piele, ca atunci când vreau să mă dezlănţui să mă ţină locului, atunci când vreau să ţip, să îmi taie respiraţia...atunci când vreau să plec, să îmi aducă aminte că locul meu e doar acolo.


Make it worth it

Vă doresc din inimă să iubiţi şi să iertaţi (probabil că ordinea corectă e "a ierta şi apoi a iubi") şi să vă bucuraţi de viaţă aşa cum e, iar dacă e tristă să o faceţi mai frumoasă, indiferent ce înseamnă asta pentru voi.

Ne înecăm în consumerismul ăsta care ne afundă şi ne face să devenim păpuşi de porţelan. Societatea ne sufocă, iar noi ne lăsăm ghidaţi de ban fără a căuta valoarea prin care să-l obţinem. Uităm că "a trăi" nu înseamnă "a consuma", ci "a zâmbi/a privi partea plină a paharului/a socializa/a cunoaşte/a iubi".

Vă doresc să treceţi peste durere şi să învăţaţi lecţia. Îmi doresc să aveţi puterea să luptaţi pentru ceea ce vă împlineşte chiar dacă aveţi în faţă munţi de neatins, principii de combătut, persoane ale căror mentalităţi sunt de neclintit.

Viaţa este scurtă, make it worth it!





Post mortem

Mă gândesc la Moarte. Vrea să facem pace, dar eu nu pot să mă împac cu ea. O respect, dar nu empatizez...

De 2 zile e lipită scai de mine, tot încearcă să îmi explice că nu e meseria pe care şi-ar fi dorit-o, dar îi era datoare Celui de Sus (chestii neîncheiate între Ei)...cu ce mă încălzeşte pe mine?

Şi-ar dori tare mult să ne împăcăm. Aveam discuţii interminabile, filosofam despre orice, plângeam gândindu-ne fiecare la ale vieţii valuri, ne certam crunt când îi ceream socoteală despre viaţă.

Ea mi-a dat prima lecţie dură când eram destul de mică, şi apoi a continuat ... "Ca să te călească!" spunea ea. Ei, aş! Nu m-au călit lecţiile astea nici până acum. Deşi lovitura e aceeaşi, durerea e de fiecare dată alta, parcă mai puternică, mai adâncă....

Azi aş vrea să mă lase în pace. Azi şi zilele ce vor veni. Să mă lase să descopăr Viaţa pe care am cam neglijat-o în ultimul timp, iar apoi...promit că ne-mpăcăm!

Iubire sub măslini

Zâmbetul şi ochii... Ochii ăia verzi spre albaştrii prin care poţi vedea imperfecţiunea perfectă.
Zâmbetul ăla de dimineaţa când ceasul îţi spulberă visele, dar îţi permite să mai zăboveşti pe patul plăcerilor carnale din care s-au înfruptat zeii cu câteva ore înainte.
Zâmbetul de la amiază, când soarele te trimite la răcoarea, dar ai găsit-o deja încriptată pe faţa lui.
Zâmbetul de la apus, când obosiţi după o zi plină, vă regăsiţi între cei 4 pereţi şi vă dedaţi ispitelor.

Zâmbetul şi ochii şi mâna ta prin părul lui.
Parfumul din haine şi cel de pe piele.
Mâna ta în mâna lui.
Linişte. Relaxare. Nepăsare. Extaz...

Suntem generația care poate atinge Paradisul

Vreau o lume mai bună. Vreau oameni care să înțeleagă iubirea și să o aplice. Vreau multă natură și mai puține betoane. Vreau aer curat și mai puțin poluat. Vreau copii frumoși, sănătoși, cu o percepție asupra vieții mult diferită de a celor de până acum...vreau să iubescă viața și Pământul așa cum noi nu am fost învățați. Vreau animale fericite, nu chinuite. Vreau o comunicare mai bună atât interumană cât și între om și ființele ce îl înconjoară. Vreau o lume altfel: mai interesată de inner self decât de outside world. Vreau meditație și nu agitație. Vreau calm și pace. Vreau un cer albastru, ploi torențiale și vânt puternic care să nu fie provocate de mâna omului distrugător. Vreau plante care să mă trateze, nu să fie tratate. Vreau o viață într-o casă eco. Vreau ca omenirea să părăsească lumea materială și să caute Paradisul, măcar în vis. Vreau să putem învinge Flyer Mind-ul care ne distruge ființa. Vreau să înțelegem că putem face minuni pentru că suntem parte a unui Univers cre…

Și atât!

Nu știu dacă știu să scriu și cu toate astea continui să o fac. E Rudotel-ul meu aproape zilnic. Probabil că nu știu să scriu pentru mine, dar știu să vorbesc pentru alții. Și nu, nu mă cred nimeni și nimic, nu am nici o calitate în plus față de a voastră, poate doar am credință. Că ce? Nu știu! Fiecare e frumos în felul lui ciudat de a fi.

Am să continui să scriu nu pentru voi, ci pentru mine, iar dacă vă veți regăsi într-un singur post de-al meu voi fi mulțumită. Dacă nu, îmi voi continua tratamentul până când voi uita de ce scriu!

Good night!

The unexploited side of the devil!

- Hello Devil!
- Hello child, how can I help you?
- Remember when I was a little innocent girl and all my dreams were about saving the world?
- Mmm...yeah...far into the past because luring you was the best thing I could do for Me and yourself.
- You never stop reminding me that...It's different now!
- How come?
- I don't wanna save the world anymore. I wanna save myself!
- Ooops, I didn't save you completely, silly me! And what's your plan?
- I try to understand that I am made from stardust and pure water, a bit of love and a grain of divinity and loving and accepting myself is the best I can do. I cannot save the world if I am a broken peace of the puzzle!
- Smart and impressive. Well, you see, you people don't like to bolster each other. You allege that love saves you but don't do anything about that. Your grievances driven me mad and the little old fellow up there, too. It's kind of a cumbersome situation! Wake up and leave and stop blaming me for your…

În surdină

Am muzică în carne şi-n urechi pentru că tu ai renunţat să îmi mai cânţi şi trebuia să umplu locul cu ceva...

Am uitat de noi! Am ajuns să ne uităm la poze şi să ne întrebăm când ne-am schimbat atât! Şi ne-am iubit, dar a trecut! Fluturii s-au transformat în pescăruşi ce doresc să cutreiere alte mări, în alte ţări, cu alte suflete pierdute, iar capul mi-e deja mult prea fixat pe umeri (deşi nu îmi amintesc când m-am ancorat...).

Pământul nu ne mai fuge de sub picioare, nici măcar un cutremur nu îl mai poate mişca. Ne-am plictisit unul de altul, dar fiecare continuă să-şi joace rolul cu care s-a obişnuit căci deh...a te complace e mai uşor decât a căuta să ieşi din nisipul mişcător care ne-a legănat atâţia ani.

Ironic, acum fiecare îşi descoperă noi hobby-uri, încercând uşor să se sustragă de la piesa jucată prost. Fiecare caută cu disperare aer, căci în locuinţa conjugală a devenit sufocant. Nemulţumirile sunt mascate prin dureri de cap, tristeţea îşi face loc pe canapea, iar evadar…

Doar despre bullshit - Part III

Dragi bărbaţi nu vă mai umflaţi în pene când iubita e geloasă având greşită impresie că vă şi iartă bullshiturile. Mai bine aţi cauta să gândiţi înainte să vorbiti, să vă recunoaşteţi gresala dupa ce aţi comis-o si să vă cereţi iertare.
Ah, vă sfătuiesc să renunţaţi la ideea că ,făcând toate cele de mai sus, ea va da uitării supărarea. Ei bine, v-a mâncat undeva,acu' scarpinati-vă singuri!!!

:D...enjoy the show!

Truth about love

Oare?

Despre love and other bullshit - Part II

Şi când tocmai ai căpătat impresia că eşti în deplin control al sentimentelor tale şi că ştii totul despre tine, vine un oarecare X şi îţi dă cu firma în cap. Astfel se duc de râpă toate impresiile tale de autocunoaştere, sentimentele reale refulează, inima ta începe să se zbată disperată în toracele tău şi ochii tăi mijesc un lichid de mult uitat de tine. BLEAH!!!

Ideea e alta... Mereu avem impresia că ştim noi că totul va fi aşa cum spunem. Şi ne ţinem în permanenţă portavocea după noi ca show-ul să fie complet, până într-o zi când rămânem fără de voce, aruncăm portavocea şi ne bucurăm de viaţa pe care am ignorat-o până atunci.

Haideti să uităm de impresii care ne dictează - pe moment - acţiunile. Ne vom da seama ceva mai târziu că ne-am speriat degeaba de poveştile de groază, pentru că răul există doar în măsura în care îi permitem să exite, altfel...viaţa noastră poate deveni un basm!




Despre love and other bullshit

Oamenii nu înţeleg un lucru legat de dragostea asta de rahat care ne aduce numai sentimente naşpa...odata ce au iubit fără suflare, le va fi foarte greu să mai iubească la fel...vreodată.

E ca un lucru pe care îl uzezi. Normal că odată folosit nu va mai funcţiona la fel şi nici nu te va mai încânta la fel de mult ca înainte. Asta e dragilor, life sucks, love fucks.

Cu toate astea nu disperaţi. De iubit o să mai iubiţi. O să fie mai lejer, mai relaxat, mai puţin disperat. O să fie CEVA, cu CINEVA, CÂNDVA, de notat în anexele jurnalului vieţii.

Aşa că dacă aţi trait o iubire ca-n basme şi s-a terminat, uitaţi de alţi Harap-Alb sau Ileana-Cosânzeana; dacă iubiţi, bucuraţi-vă de basm cât mai durează; iar dacă nu aţi trăit aşa ceva până acum, aruncaţi orice carte de basme în foc şi treceţi pe poveşti de groază!


De nerecunoscut

E amuzant cum trece timpul peste tine, sentimentele și percepțiile tale. Cum ajungi să respecți persoana pe care cândva o urai pentru că era la fel sau mai frumoasă ca tine și prezenta un oarecare interes pentru iubitul tău. E uimitor cum o femeie poată să deteste o altă femeie și în același timp să îi recunoască întreg arsenalul de calități pe care Aceea îl deține.

Asta e ideea: de fapt și de drept, o femeie care urăște o alta, în adâncul conștientului său o admiră, o respectă, îi zâmbește prietenește. Iar dacă totul ar fi mai relaxat poate cele 2 ar și accepta să iasă la o cafea să discute despre armele letale pe care le au în dotare.

Niciodată nu am înțeles de ce nu există o astfel de comunicare!



Despre cum mintea ne joacă feste

Fix când am crezut că m-am vindecat, ai reapărut...şi buba a început să supureze din nou.

Mintea e cea mai mare curvă. Se gudură pe lângă tine, îşi deschide picioarele, îşi descoperă sânii, te îmbată, te face să crezi că iubeşti, o părăseşti,  îţi lasă o perioadă să te acomodezi, apoi îţi spune că nu poate trăi fără tine şi aşa continuă jocul până când o iei de-a dreptul razna, iei un pistol şi îi zbori creierii...sau îţi zbori creierii...
Cea mai mare provocare a tuturor timpurilor este să îţi faci mintea să tacă. Bate-ţi joc de ea, se va simţi rănită şi îţi va intoarce spatele (Good!), umileşte-o, pentru moment va fi şocată apoi va reîncerca apoi va renunţa (Very Good!), ignor-o va fi rana cea mai adâncă (Die Bitch!). Pe lângă acest tratament (inuman ar spune unii) adăugaţi meditaţie, muzică de relaxare şi un tratament cu adrenalină.

Dar nu uitaţi, mintea e PERVERSĂ!


Fără titlu

Sunt câteva lucruri pe care nu le înţeleg într-o relaţie, iar unul dintre ele este GELOZIA. Bun, nu vorbesc aici de acele mici scene din partea ei ca sa îi atragă atenţia lui, sau glumele subtile ale lui pentru a o face pe ea să zâmbească. E vorba despre acele scene în care el îi interzice să mai iasă cu prietenii ei în absenţa lui sau, mai rău, o pune să aleagă între ei şi el (lucru ce se întâmplă foarte des şi invers - femeia isterică), acele momente în care telefoanele se controlează (de parcă va găsi scrisorile de amor ale lui Romeo către Julieta - că oamenii or fi chiar aşa tonţi), stânjeneala simţită când iubitul/iubita îşi îmbrăţişează cel/cea mai bun/ă prieten/ă, incapacitatea de a înţelege că femeile pot fi extrem de bune prietene cu băieţi fără a trece de acest stadiu (şi invers)...and so on.

Gelozia m-a obosit întotdeauna, dar am acceptat-o pentru că reprezintă, într-un mod ciudat, existenţa unor sentimente puternice din partea partenerului. Cu toate astea nu pot o să o ana…

Forever gone

Mâine plec...ş-aşa aş vrea să plec de tot...
Mă duc să îmi înec ego-ul, să îmi sufoc dumnezeii, să îmi zdrobesc raţiunea oarbă.

Simţurile mele au atins cote alarmante...se trag unele pe altele într-o horă nebună ce se transpune, pentru cei din afara fiinţei mele, în insuportabilitate. Dar nu e aşa!

Am ajuns să nu mai vreau să fac compromisuri, să nu mai vreau să accept ceea ce nu îmi place, să nu mai ascult ceea ce nervii mei nu pot duce. Numiţi-l egoism, eu îl numesc "regăsirea sinelui pierdut", pentru că pe dinăuntru sunt smoală...neagră, viscoasă şi fierbând de mânie.

De aia vreau să plec...dar sunt prea slabă să îmi iau viaţa în mâini, aştept lovitura finală ca să văd încotro. Şi, totuşi persistă frica de a nu rămâne aceeaşi persoană şi după ce lovitura mă va doborî la pământ. "Frica nu e reală, e un obiect al imaginaţiei noastre" (After Earth)

Nici meditaţiile nu mai funcţionează.

M-am pierdut de tot....


De noapte bună

Și în timp ce dați play la melodie citiți și povestea lui Evergreen, a scris-o mai bine decât aș fi putut eu!


Make a wish

Atunci când bei cafea şi ai vrea ca zaţul să se prelingă pe mâna lui sau atunci când vinul îţi mângâie intestinele şi de fapt ai fi vrut ca el să îţi mângâie intimităţile....sufletului.

Just make a wish!

PS. Cineva, cândva, îmi spunea că nimeni nu e singur atât timp cât are stelele deasupra capului. Atât timp cât amândoi pot privi cerul, atunci vor fi mereu împreună

Pluralul singular

Dacă noi nu mai SUNTem, tu de ce mai EŞTI?

Fiecare cu basmul lui

Sau ei, mai corect era "Fiecare cu basmul ei" pentru că noi suntem cele care visăm la Feţi-Frumoşi călare pe cai...cai putere de preferat, iar dacă acei cai sunt aranjaţi pe 2 roţi, parcă parcă basmul nostru capătă culoare.

Mda...lăsând la o parte acest aspect puţin important (pe bune!), revin la visele noastre.
Am fost ieri la Fast&Furious 6, da ştiu, că nu are nici o legătură cu titlul, dar aveţi puţintică răbdare. La un moment dat într-un puseu de dragoste neţărmurită unul dintre personajele principale sare în gol să îşi salveze iubita de la moarte. Nu e tocmai evident, dar în acel moment, toată sala a aplaudat. Şi de acolo a (re)început totul.

Dragi bărbaţi, problema noastră a femeilor este că (UNELE) visăm la astfel de situaţii dramatico-senzaţionale. Da suntem prostuţe, când nu apreciem că voi ne luaţi buchete de trandafiri, sau când ne cumpăraţi cercei (deşi acasă mai avem încă enşpe mii de perechi) sau mai ştiu eu ce. Voi nu înţelegeţi că nu suntem chiar atât de …

Surd

În cuplu nu ai nevoie de pijamale, ai nevoie de celălalt și cu asta trăiești și iarna afară-n zăpadă!

Știi care e ideea acestei vieți? Să nu cazi în capcana propriilor vicii (evident dacă ajungi să le conștientizezi). E greu să știi! Pentru că la un moment dat te împaci cu ele, te atrag de partea lor și cedezi. Nu te lăsa, luptă! Amintește-ți răul creat și empatizează, nu îl duce la apogeu (vei pierde).

Lumea te învață să iubești fără limite, să lupți pentru ”Voi”...viața te învață altceva însă!

Oamenii nu știu aproape nimic despre ei înșiși și vrei să știe despre ”voi”? E hilar acest avort spontan al omenirii!


Dumnezeiasca Nebunie

Se spune că fiecare are nebunia lui. Artiştii sunt etichetaţi din prima. Au chichiţele şi tabieturile lor, dar sunt scuzaţi instant pentru că sunt...ARTIŞTI. Care este profilul omului normal? Dar nebun?

As merge într-un azil de nebuni...doar ca să înţeleg cât de departe merge nebunia şi care sunt gradele ei. Americanii pun foarte mult accent pe astfel de instituţii, la noi totul e mai tăcut, ţipetele se ascund în spatele uşilor închise.

Nebunia a ajuns o scuză pentru mulţi. Ucizi pe cineva, te dai drept nebun şi astfel primeşti un altfel de tratament, o pedeapsă mai mică, o urmă mai puţin adâncă a închisorii.
Nebunia a ajuns să fie confundată cu arta. Picasso suferea de nebunie genială? Care e puntea care despărţea geniul de nebunie, în cazul lui? Şi, mai ales, de ce geniu şi nu nebun?

Eh...dulce nebunie. De ce nu mai e la fel de interesantă şi interceptată când vine vorba de nebunia oamenilor de rând? De ce spitalele de nebuni nu au reflectoare peste tot? De ce nu se ţin reality show…

Intrinsec

Cunoşti sentimentul acela în care îţi vine să-ţi iei câmpii, dar te uiţi la ea şi pur şi simplu simţi cum picioarele refuză să mai păşească. Şi nu înţelegi de ce, pentru că eşti convins că nebunia voastră nu e compatibilă. Uneori e divin, dar acest "uneori" e foarte rar. O consideri nebună, acum râde, acum plânge şi te blamează pentru umbrele care îi bântuie nopţile. Încerci să îi desluşeşti minţile şi te chinui până minţile tale încep să cutreiere munţi necunoscuţi pentru că eşti de părere că dragostea ar trebui să învingă tot. Şi aşa e, dar nu realizezi cât te-ai schimbat.
Ai impresia ca eşti acelaşi om, numai ea e cea care şi-a dat jos o mască pentru a şi-o pune pe celalaltă. EA E DE VINĂ. Şi simţi cum inima îţi bate mai tare şi sângele-ţi explodează venele şi tâmpla bate sunete de toacă.
Te uiţi spre uşă şi cedezi, dar ea îţi strigă "Iubeşte-mă!"....


The Great Gatsby

E un film dual. Trailerul îţi prezintă viaţa luxoasă a unui om necunoscut. Bani, femei frumoase, masini scumpe, afaceri. Dar chintesenţa filmului e alta.
Ai simţit vreodată că ai tot ce ţi-ai dorit vreodată, dar lipseşte totuşi ceva? Ai avut vreodată sentimentul că un zâmbet aduce mai multă lumină în casă decât o mie de felinare? Ai simţit ce putere are dragostea asupra unui om...puternic? Dacă răspunsurile tale sunt afirmative, atunci ştii deja...Dacă ai răspuns cu NU, atunci te invit să simţi.
Într-o paletă coloristică încântătoare a anilor '20, cu soundtrackuri de excepţie şi cu o interpretare EXTRAORDINARĂ a lui Leonardo Di Caprio, The Great Gatsby promite multe premii.


Acasă

"Acasă" este acolo unde sufletul se contopeşte cu locul, într-o linişte deplină şi aşteaptă să moară căci nimic nu mai contează.

"Acasă" este la pieptul lui!

Trece timpul ca nebunul

Sâmbătă 18 mai, Teatrul Odeon, Spectacol ŞARAIMAN, Răzvan Mazilu în rolul Nebunului, Dan Badea în rolul Românului.

Mi-a plăcut! Şi asta e tot ce contează. Mi-a plăcut cum teme precum "tinereţea cu dragostele ei", "amarul înecat", "timpul cu cicatricile sale", se îmbină perfect într-un spectacol de Stand-Up Comedy în care toată lumea râde de propria durere. Şi am râs...bine!
E un spectacol pe care merită să îl vezi pentru că e ceva inedit. Nu respectă nici un tipar al altor spectacole, nu te aştepţi în nici un moment să îl vezi pe Răzvan Mazilu cum face dragoste cu un manechin şi nici să ţi se facă poftă de berea la pet cu gust de bere la sticlă pe care Dan Badea o savurează în timpul spectacolului. It.s outrageous!
Nu te aştepţi să te gândeşti nostalgic la copilăria anilor 80-90, iar ca tânăr cu siguranţă nu te aştepţi să fi luat peste picior pentru că nu ştii despre jocurile din spatele blocului pân când mama te striga pe geam să vi să mănânci.
Cu sigur…

Știm dar...nu vrem!

Știm să dăm sfaturi, dar nu vrem să ne punem în pielea persoanei căruia îi umplem capul cu bazaconiile noastre.
Am trăit multe: dezamăgiri, orgolii, pierderi, durere. Asta ne dă un mic imbold în a ne crede psihologii secolului.
De fapt ce nu realizăm noi este că fiecare persoană este diferită. Fiecare trăiește diferit o despărțire, fiecare are alt gând de împăcare, fiecare își face alt scenariu, fiecare plânge pe un umăr dar din motive diferite, fiecare este stăpânul propriei sale vieți.
Nu te aștepta ca sfatul tău să conteze, nu te supăra dacă ți se dă dreptate dar acțiunea care urmează sfatului nu este în ton, nici măcar să nu îndrăznești să te superi pe un om care nu știe ce vrea. E normal, pentru că e o luptă permanentă în interiorul fiecărei persoane. Lupta cea mai grea între inimă și minte. Și de fiecare dată când inima spune ceva, mintea încearcă să contracareze lovitura și asta până când persoana deținătoare de aceste două organe enervante spune STOP. Aici intervii tu, dar nu …

I.m not crazy, I.m sick

De ce să fim oameni normali? E boring. E plină lumea de oameni normali care au devenit anormali. E mai cool.
Eu sunt un om normal care devine anormal când nu mai are chef de oameni. Când ceva nu mai merge cum trebuie. Când anumite lucruri nu se mai pupă. Când ascult un anumit gen de muzică. Când mă uit la un anumit gen de filme. Când mă uit în oglindă şi văd în spatele ochilor mei verzi.
Nu sunt nebună pentru că recunosc că sunt nebună (oricum mulţi dintre noi preferă să se păteze cu acest "plus" deşi sunt nişte oameni perfect normali).
I.m just sick. I love pain. I.m a masochist!



In loving memory

Of me...old me...
Of my heart, my soul, my everything...
Of sweet nothings...
Of dreams that got away...
Of what have I should become...
Of soulmates fever...
Of 3 persons in a single perfect one...
Of perfection...
Of  sweet agony...
Of nonsensuous quarrels...
Of tears...
Of endless talks...



Descriere

Un prieten mi-a spus că sunt ca "un bătrânel beat nostalgic care nu-şi găseşte locul". Mi-a plăcut descrierea....

Locul nu ştiu dacă am să mi-l găsesc vreodată. Sunt agitată, mereu caut şi nu găsesc şi dacă găsesc caut din nou. E un defect pe care încerc să mi-l corectez. Sunt sălbatică. Nu stau locului. Când sunt obosită râd şi când sunt tristă stau în ploaie să mă spele de păcate.
Ce vă completează?


Everything but nothing

2-1 = GOL
1+0.5 = ÎMBĂTAREA SIMȚURILOR
1 = VID

Și când vei dori ca venele tale să se unească cu ale lui abia atunci vei știi rezultatul valorilor necunoscute din ecuațiile ce îți umpleau nopțile.
Până atunci, stai cu algebra într-o mână și cu Cartea Morților în cealaltă și-ți acceptă failibilitatea. Și când ai ocazia ieși afară-n vânt și roagă-te ca fulgerele să te reducă la bucăți, iar rafelele să te poarte peste tot...poate poate...

Sfat: Necunoscuta pe care tu o cauți e scrisă acolo...cu cerneală invizibilă. Dă cu sânge, vezi, se ia?





Tinerete haine grele!

Iubesc bărbaţii care scot copilul din femeia de lângă ei.

Mi-e dor să fiu copil. Mi-e dor de sentimentul acela de grijă şi protecţie şi alint şi soare şi zâmbete curate în aşternuturi răvăşite.



Dragostea adevărată este cea care te face să vezi frumuseţea din spatele ridurilor, perfecţiunea din spatele micilor imperfecţiuni!

Iubeşti?

În timp

Mă obsedează noţiunea timpului. Ieri aveam 16 ani, eram o liceancă ciudată, dar populară, aveam note mari, stăteam în prima bancă, mă fardam fără să ştie ai mei, apoi când terminam orele şi urma să merg acasă îmi îndepărtam make-up-ul (ca să păstrez imaginea de "fata cuminte a lu mama"). Azi, sunt la fel de ciudată, mai puţin populară, mă fardez mult mai puţin decât în liceu, sunt tatuată, libertină and so on. Mâine probabil o să am 40 de ani 2 copii sau niciunul, o carieră sau o frustrare şi aşa a trecut viaţa pe lângă mine.

Ştiu că următoarea întrebare este una greţoasă din cauza faptului că a devenit extrem de comercială, dar e o întrebare bună şi probabil că a rămas pe buzele tuturor pentru că nimeni nu a ajuns la un consens.

So...întrebarea e:
 would we and why?

De fiecare dată când încerc să îmi răspund la întrebarea asta cu un mare DA! îmi amintesc de prezent şi mă gândesc că dacă aş schimba trecutul, mai mult ca sigur nici prezentul nu ar fi la locul lui. Aşa că îmi …

Feelings

Unless you show me how!


Hysterical Literature

Proiectul "Hysterical Literature" a început probabil ca o joacă, sau cel puţin asta vreau să cred că a avut în cap fotograful Clayton Cubitt (cele mai interesante lucruri apar dintr-o simplă joacă, un simplu gând, o idee fugară). Conceptul mi se pare unul interesant.Mă duce cu gândul la o femeie care citeşte o carte erotică, deşi aici sunt fel de fel de cărţi. Îmi permite să interpretez faptul că lectura e delicioasă, că citind o carte poţi avea orgasm mental, că orgasmul mental lasă loc orgasmului simţurilor. Îmi place ideea şi o susţin...chiar dacă uneori unele protagoniste mă fac să cred că plăcerea lecturii poate fi şi mimată.

Cât de excitant este să vezi o femeie care "devorează" o carte, cu ochelarii pe nas, cu respiraţia sacadată?
Excitant, vulgar sau fals....vouă cum vi se pare?


She.s my favourite

Ca nuca-n perete

Am chef de scris. Mă apucă rar și când mă apucă trebuie să consum tot ce am. Am chef de scris, însă subiect nu. Toată lumea scrie despre relații, dragoste, prietenie, toți dau sfaturi chiar dacă pe propria piele nu le aplică. Din cauza asta nu știu despre ce să scriu.
Scriu de obicei ce am în minte în acea secundă. Uneori mă ia lenea și îmi las gândurile să zburde fericite prin nisipul la care visez, apoi, când se întorc sunt deja eliberate de conținutul poetic de care mă puteam folosi pentru a crea o postare mai interesantă.
Acum mă doare capul, citesc Blogul lui Otravă și îmi mai iau doza de filosofie într-ale sexului, probabil de aia mă doare capul. Ascult muzică...multă muzică (categoric de aia mă doare capul), stau cu mâța-n brațe și mă gândesc ce fac mâine, peste 1 lună, în vara asta, peste un an.

La începutul anului mi-am făcut un WISH LIST...pentru prima dată când fac așa ceva, iar ce e în el e o totală abrambureală. Cred că mai degrabă acest WISH LIST al meu e valabil pentru …

Temptation

În pielea mea e încriptat codul sufletului tău.Prin veninul meu curge, atipic, sângele tău. Miroase a vară şi a libertate.

Tell me that you miss me baby, I can make you weak.

Sunt pierdută prin parcuri cu gândurile pe frunzele salciilor care plâng. Îmi place mirosul de piele arsă aidoma unei inimi pietrificate... Sunt tare ca piatra!

http://vimeo.com/65546556

Suflete Pereche

Să crezi în suflete pereche nu e bine, e distructiv. E un fel de rană pe care o deschizi de fiecare dată când te gândeşti, când te uiţi la "What Dreams May Come" , "The Notebook" and so on. De fiecare dată când te uiţi la poza cu el/ea, când asculţi involuntar melodia vostră, când îţi bântuie nopţile şi chiar atunci când îi simţi parfumul pe stradă/în metrou/la semafor şi întorci imediat capul să observi dacă nu cumva e acolo.

E un fel de masochism pragmatic ce dă într-un hedonism covârşitor.