Treceți la conținutul principal

Meet your inner self!






Nu e nimic mai frumos decât iubirea. Acea iubire care acoperă toate problemele lumii şi care te face să uiţi de ego-ul care te trage mereu înapoi când eşti gata de o nouă aventură.

Faceţi un exerciţiu: închideţi ochii, imaginaţi-vă o scară luminoasă care pleacă de la picioarele voastre şi coboară într-o grădină superbă, plină de flori, copaci, păsări, soare. Priviţi în jur. Inspiraţi liniştea, frumuseţea, lumina, căldura. Ascultaţi susurul râului care curge în apropiere, ascultaţi cântecul păsărilor care zboară pe deasupra capului vostru. Atingeţi iarba, mirosiţi florile, intraţi în râu, lăsaţi-vă curăţaţi de griji, gânduri, angoase. Adunaţi energia din acel loc şi canalizaţi-o spre inimă. Transformaţi-o în iubire şi simţiţi cum devine din ce în ce mai mare. Împărţiţi-o celor din jur, oamenilor dragi, familiei, prietenilor, ţării, universului, fiinţelor luminoase care vă ghidează fiecare pas. Umpleţi-vă de bucurie şi expiraţi toate problemele cotidiene. Odihniţi-vă în acea grădină a sufletului cât aveţi nevoie, apoi uşor urcaţi pe scara luminoasă şi reveniţi în prezent.

E un exerciţiu pe care l-am învăţat de la hipnoterapeutul Ruxandra Bulzan şi pe care îl puteţi modifica după cum simţiţi. E un exerciţiu de relaxare şi sustragere din viaţa de zi cu zi, să-l numim "pauză pentru minte şi suflet". E calmant şi energizant, aşa că vă invit să-l încercaţi.

Vă îmbrăţişez.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Iluzia

Sunt zile în care doar ploaia contează. Purifică. Spală păcatele de care vrem să uităm. Face să nu se mai audă durerea lumii. Sunt clipe în care tunetul este singurul care mai reușește să treacă de zgomotul gândurilor care dau năvală neinvitate.  Ador furtuna! Pentru că vântul acela puternic este un iubit din vremuri de demult ce mă mai vizitează uneori. Mă sărută pe frunte și-mi aduce aminte că nu am rădăcini. Sunt doar iluzii.  Apoi mă trezesc la "realitate" și înghit în sec!

Burn the Witches

Masculinul din viața mea de acum câțiva ani m-a întrebat pe un ton ironic - ”și tu tot pe vrăjitorii ca toate femeile din familia ta?”. Nu era numai ironie acolo, era și multă respingere spre ură. Iar ura înseamnă neacceptare de sine! Lipsa iubirii ne aruncă în întunericul cel mai adânc al propriului suflet. E un mit al lui Sisif reinventat. Te învârți într-un cerc unde nu-i pic de lumină și te doare, dar nu știi de ce. Masculinul din viața mea actuală, adică fii-miu, mă întreabă zilele trecute ”mami, cine sunt vrăjitoarele?” și am înghețat. Am înghețat pentru că mi-am dat seama că primul răspuns era al masculinului de până atunci, al istoriei, al religiei, al bunicii mele și al tuturor femeilor care nu au integrat femininul. Dar fii-miu voia un răspuns chiar dacă eu tăceam (gândeam) și a întrebat din nou - ”mami, vrăjitoarele sunt rele?” și atunci răspunsul a ieșit fără să mai gândesc sau să mai analizez ceva. NU! Vrăjitoarele sunt și atât.  Vrăjitoarele sunt femeile care gândesc. Fem

Antihrist

”Sunt EU! Când îmi calc pe suflet și fac să doară. Când nu mai scriu. Când aduc rațiunea în prim-plan ca să fac sufletul să tacă...și nu tace nici atunci. Antihrist sunt eu când nu mă las să plâng. Când nu ascult ce au rănile să-mi zică. Când mă pedepsesc pentru ceva ce nu am făcut niciodată, dar cineva a zis... Sunt eu când nu mă las să primesc iubire, a mea, a altora, a vieții” ...asta scriam pe 22.01.2022 și a rămas schiță până azi. E fascinant cum înainte să văd ce am scris, am spus prima propoziție by default.  Miriam e ANATEMA...am crezut multe vieți la rând și de aia Antihristul sunt eu. Pentru că mult timp, crezând că eu cred în Dumnezeu, l-am respins din inima mea și din ceilalți. Vorbeam acum ceva timp cu Maestrul meu și îi spuneam că nu-l pot numi Guru. ”Refuz, Maestre, să te numesc așa. Guru e doar Dumnezeu”. Și m-a întrebat ”Oare nu e asta o formă de sfidare a Lui?” Cred, Doamne. Ajută necredinței mele.  De antihrist fugim toți. Cine să-și asume Răul-Cel-Mai-Rău? Nu, nu. N