Treceți la conținutul principal

Conexiuni




Și timp și aripi de îmi dai, tot am să aleg murirea.
Doar murind, atingi iubirea,
Doar iubind înveți să mori.

Și timp și aripi de îmi dai, am s-aleg să cad mereu.
Ca să mă ridic mai bine,
Ca să te-nvăț și pe tine.

De ai vrea să-mi dai doar timp, te îmbrățișez puternic.
Timp egal tandrețe, faptă.
Numai timp egal venin.

Iar de aripi...nu mai zic.
Pune-mi în spate kilograme și lacăte la picioare.
Ca să zbor nu-mi trebe aripi,

Ca să zbor îmi trebe timp.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Despre tine, iubitule!

Azi nu e despre tine, iubitule. Despre tine sunt toate secundele. Azi nu este despre iubire sau pace pentru că acestea 2 sunt rivale de la începuturile pământului. De fapt, despre ele nu va fi nicicând. Vrei să înlocuim celebrul ”lasă-mă în pace” cu plictisitorul și absurdul ”iubește-mă în pace”? Nu! Eu vreau să nu mă iubești în pace, eu vreau să mă sfâșii așa cum sfâșii eu parfumul de pe hainele tale. Vreau să mă mistui așa cum focul din grădina vecinilor mistuie copacii și iarba, adică viața. Și știi de ce? Pentru că a iubi este departe de a da viață, e o armă nucleară care o amenință.

Vezi tu, azi am spus că nu e despre tine, iubitule, dar e! E despre tot ce nu mai poți să faci pentru că  ești departe. Și mai e despre tot ce poți să faci fiind departe: înalță-te, iubește, zboară! Ai încredere!

Despre asumare și tainele ei

Tinere...mă faci să râd. Și nu că anii nu mi-ar permite, dar într-un oarecare fel am...alte priorități. Nu! Departe de mine a te face să crezi că tu n-ai fi una dintre ele căci, știm prea bine că ești creația Mea cea mai înaltă, însă, vezi tu, dacă ar fi să ascult tot ce-ți înflorește mintea, aș fi nevoit să deschid o piață de flori cât tot Universul. Ah, nu mă înțelege greșit...AUD TOT CE SPUI, doar că nu dau importanță. Știi...exact ca părinții care primesc remarci răutăcioase de la copiii lor, dar aleg să râdă de îndrăzneala lor.

A te ridica împotriva Mea, e cea mai bună dovadă că Mă simți! A Mă nega, e cea mai clară dovadă că te-am rănit...și-Mi pare rău...căci, nu ai înțeles de fapt lecția pe care încercam să ți-o ofer.

Da, ai Liber Arbitru. Da, ești capabil de cel mai strălucit bine  și cel mai dezastruos rău. Da, dragul Meu, ești făcut după chipul și asemănarea Mea, fapt ce te ridică la rangul de Dumnezeu, dar...ți-ai asumat vreodată asta? Așa...pe deplin? Cu responsabilitate,…

If we fall in love

Stai oleacă nu o gândi prea mult, e doar un titlu ca oricare... If we fall in love...we won't! Și nu pentru că we'll rise in love, my darling, ci pentru că (ne) iubim deja. Cum știm? Apropie-ți palmele, du-le în dreptul inimii și simte căldura. Închide ochii, inima ta e universul, palmele tale sunt dragostea infinită care îți oferă necondiționat ceea ce ești deja și știi, nu-i așa? Simte cu toate simțurile tale active, cum este să fii copleșit de plinătate. Taci, căci în tăcere auzi glasul universului care îți spune despre cum a fost creată lumea. Deja expresia îți e mai luminoasă și asta doar de la un gând care zburdă în imaginar ca pletele unei femei peste zâmbetu-i carismatic...

And what if we fall in love?